A lucrat 13 ani pe o plantatie de rosii din Spania. Povestea de succes a româncei care a investit toți banii câștigați afară într-o afacere în care nimeni nu credea. ” Am mers la risc”

Asemenea multor români, la începutul anilor 2000, Frusinica Ionescu, născută şi crescută în satul ialomiţean Borduşelu, a luat drumul străinătăţii în speranţa unui trai mai bun.

În bagajul pe care l-a cărat după ea prin autogări şi aeroporturi a aşezat alături de haine şi visul că într-o zi va avea propria sa afacere, la ea în ţară.

Cu această dorinţă a ajuns în Spania, unde şi-a petrecut 13 ani pe o plantaţie de roşii. A cules tomate cot la cot cu alţi lucrători, apoi, datorită determinării şi curajului, a reuşit să fie apreciată de superiori şi promovată în funcţii-cheie ale firmei care a angajat-o, scrie cancan.ro

Experienţa pe care a trăit-o pe plantaţiile de roşii ale spaniolilor s-a încheiat definitiv pentru Frusinica Ionescu acum trei ani, când a decis că este timpul să revină acasă şi să realizeze ceva în vatra satului în care s-a născut. Aşa a luat naştere afacerea cu plante medicinale pe care o coordonează astăzi.

A investit cei 8.000 de euro cu care s-a întors din Spania într-o suprafaţă de cinci hectare de teren agricol pe care cultivă lavandă, gălbenele şi ciulini de Bărăgan, plantă cunoscută în literatura de specialitate sub numele de Armurariu.

Ambiţia femeii a atras imediat privirile celorlalţi cultivatori din zonă, care s-au crucit când au văzut că, în loc de porumb, grâu sau floarea-soarelui, pe pământul pe care şi l-a cumpărat cresc astfel de plante.

„Ceilalţi fermieri s-au uitat la mine ciudat. Nu le-a venit să creadă că pot să cultiv şi gălbenele sau lavandă. Ce să mai spun de câmpul de scaieţi. Mi-au zis că n-o să iasă, că nu va fi profitabil. Acum când văd cum arată producţia par să nu mai fie aşa de sceptici”, spune femeia.

Eco-agricultură cu plante medicinale

Chiar dacă poate părea nefiresc ca lângă un lan de porumb să vezi cum răsar florile violet de lavandă sau cele de gălbenele, Frusinica spune că este mândră de culturile sale. Mai mult, plantele pe care le însămânţează sunt întreţinute în regim de eco-agricultură.

Asta înseamnă că respectivele culturi nu sunt tratate cu produse chimice şi sunt întreţinute simplu, cu unelte agricole rudimentare. Mai mult, femeia susţine că a învăţat totul despre cultura plantelor medicinale de pe internet.

„Nu facem tehnologie aşa cum se întâmplă cu celelalte producţii agricole. Avem câţiva oameni, venim şi dăm cu sapa împreună printre rândurile de flori de lavandă, cele de gălbenele sau Armurariu.

Nu este greu de loc, ba este chiar frumos şi relaxant. În plus, în primii ani, m-am documentat singură despre cum trebuie cultivate şi întreţinute. Am stat pe internet!”, spune Frusinica Ionescu.

În principal, de la plantele medicinale, Frusinica Ionescu culege doar florile. Înainte de ajunge la fabrici, unde sunt procesate, ele trebuie supuse unui proces de uscare.

Tocmai de aceea, femeia şi-a transformat întreaga gospodărie într-un imens loc unde usucă respectivele flori. Sistemul este bine gândit şi foarte ecologic. Practic, Frusinica a montat în curte mai multe solarii în care pune la uscat florile de plante medicinale.

Medicamente naturiste cu ingrediente din Bărăgan

Din câmp, plantele medicinale ale fostei culegătoare de roşii din Spania ajung direct în farmaciile naturiste din întreaga ţară. Antreprenoarea din Borduşelu are încheiate parteneriate cu producătorii de preparate medicale naturiste, care cumpără florile de lavandă, gălbenele sau scaieţii pe care ea le cultivă.

loading...